Mamma Mia, „e vina regilor”?

Până ieri, dacă mi-ați fi dat de ales între făcut contracte și mers la Mamma Mia, aș fi ales, cu mâna pe inimă, contractele. De când am auzit prima dată termenul de „musical”, parcă mi s-a pus pata pe el și am ales să nu-mi placă, fără să știu prea multe despre ce înseamnă cu adevărat. Am avut câteva scăpări - încercări să mă uit la filme, dar nu am rezistat mai mult de câteva minute. Nici trailerele nu le-am dus până la capăt 😂

La începutul lunii a fost primul succes, când am reușit să mă uit la Moulin Rouge. M-am forțat să-l încep pentru că am avut cândva o zi escală la Paris și, în cele 3 ore de fugă prin oraș, am făcut rapid un selfie cu turnul și cu moara - atunci mi-am propus să-mi extind cultura generală și să aflu povestea din spate. Culmea a fost că nu doar am început filmul, dar l-am terminat cu bine și cu vreo două lacrimi, semn că am fost atentă și mi-a păsat de poveste.

Excepțiile nu formează regula, așa că nu am avut nicio curiozitate să văd Mamma Mia, mediatizat ca cel mai așteptat spectacol al anului. Până am primit biletul cadou 😳. Nu doar că eu aș fi ales orice altceva de 300 de lei, dar m-a și pus pe drumuri și am venit cu o zi mai devreme în liniștita capitală. Tot drumul m-am gândit ce puteam face cu timpul ăsta, pe care-l consideram pierdut irecuperabil. ȘTIAM că nu o să-mi placă. Iar dacă la film mai dai pe repede-înainte sau apeși „x” când nu mai poți, aici nu se cădea să fiu cu moț și să părăsesc Sala Palatului.

Sperând că ați înțeles aversiunea, vă puteți imagina acum direct finalul spectacolului: eu, după 3 ore intense, aplaudând frenetic și ofticată că nu pot să chiui (cu durere în gât încep toate 😁). S-a terminat surprinzător, cu toate personajele cântând mai multe melodii după ce noi am crezut că e gata, dar și cu Happy New Year și confetti. Parcă am sărbătorit Anul Nou cu mii de oameni și mi-a plăcut mult senzația. Aș fi vrut să strig „bis”, să se întoarcă și să facă plecăciuni până obosesc, ca la teatru. Dar apoi mi-am dat seama că nu a fost nici teatru, nici concert, ci un spectacol diferit, un musical - și primul de genul la care particip.

Nu cred că trebuie să fii fan Abba ca să mergi, și nici să fi văzut filmul înainte. Dimpotrivă, dacă nu știi care-i treaba, surpriza o să fie și mai mare. Povestea e super light și frumoasă, romantică și amuzantă, unde mai pui că se întâmplă în Grecia, iar decorul e atât de bun încât uiți că ești, de fapt, în București. Orchestra cântă de sub scenă și nu se vede din primele rânduri, însă sunetul e impecabil (am citit că zona A are cea mai buna acustică din sală).

Deși generația mea ascultă altă muzică, eu am fost mereu pe lângă gusturile ei. De mai multe ori mi s-a spus „adulta” grupului, iar unul dintre motive era reprezentat de preferințele mele muzicale, neînțelese de prieteni. Acasă, când făceam pe DJ-ul la party-urile în familie, puneam la casetofon CCC Catch, Aqua și eram mare fan Modern Talking. Cu Abba nu aveam dischete sau CD-uri, dar le ascultam pe ulița vecină, acasă la prietena mea, pe care, culmea, o mai și cheamă Dora (Donna e personajul principal în musical). Ne îmbrăcam în pături lungi, cu trenă, luam telecomanda pe post de microfon și eram un fel de „super trouper”, varianta cu două cântărețe. De atunci, recunosc că nu am dat vreodată, cu intenție, play la vreo melodie d'ale lor, dar le-am ascultat cu drag ori de câte ori le-am auzit la radio și mereu mi-au adus aminte de copilărie.

Musicalul m-a făcut să realizez cât de bine sună toate, cât sunt de diferite și, pentru prima oară, m-a făcut să ascult versurile. Niciodată nu le-am dat atenție în engleză, dar în română, puse în joc, am simțit valoarea lor. M-a lovit din plin, adică. Traducerea e impecabilă, iar adaptarea e incredibil de bună. „The winner takes it all”, preferata mea, sună cam așa:

„E vina regilor

Supușii au rostul lor

Când el va birui

Ei vor suferi."

Să-mi zică cine s-ar fi gândit vreodată să o traducă așa? Originalul e: „The winner takes it all/ The loser's standing small/ Beside the victory/ That's her destiny.”

Într-un interviu mai vechi din The woman, „vinovatul” pentru traducere spunea că: „Cu textele am încercat să nu deranjez pe nimeni. Am încercat să folosesc doar cuvinte testate, actuale, cantabile, scopul fiind de a trece neobservat. Ideea e că dacă dvs., ca spectator, veți rămâne în poveste fără să fiți deranjați de ceva de genul – cum sună asta în română, frate – atunci mi-am atins scopul. Vorbim după….”, declară Ernest, care a lucrat aproximativ o lună la traducerea și adaptarea pieselor din „MAMMA MIA!”.

Distribuția mi se pare super bine aleasă și sper să nu-i ia cineva, vreodată, locul Loredanei din rolul principal. A fost prima oară când am ascultat-o live. Până ieri, pentru mine era un personaj expirat, care vrea să fie în ton cu vremea, într-un mod eronat (apropo de contul ei de Insta). Nu i-am contestat niciodată vocea, dar cred că melodiile ei nu i-au pus-o în valoare așa cum ar fi trebuit („apa, apa, apa”, „le le, lele”- numai asta aveam în cap). Pe cât de mici au fost așteptările mele legate de ea, pe atât de mare a fost surpriza aseară. Nu mi-a păsat cum arată, câte operații are și ce filtre folosește. Am văzut o Loredana frumoasă așa cum e, cu o voce divină, și, oricât de buni ar fi fost ceilalți actori-cântăreți, așteptam mereu să-i vină rândul în piesă.

Melodii minunate, am spus. Traducere impecabilă, am spus. Decor ca-n Zorba grecu', am spus. Poveste catchy, am spus. Loredana-senzație, am spus. Mi-a plăcut mult și Anca Țurcașiu (cui nu-i place?) - când mă fac mare, vreau să arăt ca ea 🥹, și Ecaterina Ladin (Dalida din Las Fierbinți), care stă bine rău pe comedie, cum ar zice ăștia mai tineri decât mine. Iar dacă le mai și pui pe astea 3 la un loc (Loredana, Anca și Ecaterina), care-s femei extrem de diferite, și le faci best friends în musical, nu are cum să nu fie un succes.

Scenografia frumi-frumi, dansatori mișto - și cred că am spus totul. Ok, recunosc că nu am fost fan Bianca Purcărea, pentru că are o voce puțin prea ascuțită pentru gusturile mele. Dar, pe lângă asta, rolul mi se pare că i se potrivește destul de bine și e o prezență foarte plăcută. Ok_2, nici Silviu Mircescu nu am fost fan (partenerul ei în spectacol), dar înțeleg că și el se încadreză bine în scenă și că așa e rolul lui și în filmul-mamă. Se compensează oricum cu vocea lui Horia Brenciu, deci las cârcoteala deoparte.

Ah, și dacă sunteți fani rock și digerați mai greu Abba, aici e o versiune care-mi place tare și care sper să fie o punte între stiluri: HIM - Knowing me, knowing you. O cântă Ville Valo, iar la noi, Cornel Ilie.

Nu știu voi, dar eu îmi iau azi-mâine bilet și pentru tura 2, din mai: https://www.iabilet.ro/bilete-bucuresti-musicalul-mamma-mia-81596/. Nu de alta, dar nu se știe când se va mai juca. Acum a fost după o absență de 3 ani 🥺.

Mai jos am făcut o compilație cu refrenele care mi-au plăcut cel mai mult. Are mai multe minute decât poate duce atenția unora în secolul reelurilor scurte, dar sper să aveți răbdare și să întelegeți de ce a meritat timpul vostru 😇.