Când ai, face bine să și dai.

Nu demult a fost Săptămâna Generozității, care a început chiar în ziua de GivingTuesday - știți voi, sărbătoarea aia globală care celebrează faptele bune, oricât de mici ar fi ele. Am marcat evenimentul organizând o ședință foto unde oamenii au avut ocazia să participe gratuit. Adică au venit, ne-au zis ce faptă bună au făcut sau vor face, iar Cristian Șuțu le-a făcut un „portret de galantom” - în semn de mulțumire.

Nu, nu vreau să mă laud cu ce am făcut anul care tocmai trece, ce vreau să zic este că atunci când mi-a venit rândul la poză, am cugetat cam mult până să spun o faptă bună. Eu, care le spuneam tuturor: „haideți, e super simplu mecanismul, toată lumea a făcut un bine, bla bla”. Mi-a fost greu pentru că, în ciuda a ceea ce comunicam lumii, simțeam nevoia să declar ceva măreț. Nu îmi veneau în minte vorbele bune, încurajările sau orice alt gest mic pe care l-am făcut pentru alții, tocmai pentru că nu le-am realizat importanța și le-am trecut cu vederea. Într-un lung final, m-am gândit la cauzele care mă emoționează cel mai mult și am ales să declar o faptă bună, de făcut până la sfârșit de an: să donez pentru oamenii străzii, pentru că a venit frigul și tare greu trebuie să le fie.

Recunosc că mi se întâmplă să spun lucruri și să nu mă țin de ele, dar de data asta am simțit o motivație mult mai mare - am spus că fac ceva și nu am vrut să dezamăgesc. Dar, cum trăim în secolul vitezei, iar viața ne ia de multe ori pe sus, am uitat. De fapt, știam două asociații care se ocupă de oamenii străzii, am căutat rapid o campanie activă pentru care să donez, nu am găsit, end of story pentru că a venit iar viața. Până astăzi, când mi-a sărit în ochi o campanie pe care vă las pe voi să o interpretați așa cum simțiți. La mine sunt prea puternice emoțiile. Deci, scrollam pe Facebook când mi-a atras atenția un altfel de anunț imobiliar:

Casă la curte, ideală firme.

Te bucuri de o mulțime de spațiu, plimbări în natură, în timp ce rămâi conectat la oraș.

Închiriaz-o pe https://reallifeestate.samusocial.ro și donează pentru ca oamenii care locuiesc pe stradă să poată trece mai ușor peste iarnă.

În secunda doi am apăsat pe

Donează

Și în același timp am simțit apreciere pentru o idee atât de simplă, de impact și cu substanță, gelozie pentru că nu a fost ideea mea, tristețe pentru ceea ce reprezintă, entuziasm pentru că m-a scos din rutina scrollatului, bucurie că am dat banii fără să clipesc, dorință să dau mai departe. Campania este a celor de la Samusocial din România și Tribal Worldwide, cărora le mulțumesc că au grijă de cei care nu pot avea grijă de ei.

Real life estate se numește și prezintă spațiile unde locuiesc oamenii străzii ca pe un super loc de închiriat (zonă centrală, casă la curte, apartament spațios etc). Sunt 9 astfel de locuri, iar ce putem noi face e să donăm ca să depășească mai ușor și iarna asta, petrecută în „super locația lor”. Iar cei care donează minimum 100 lei, primesc un print cu poza chiriei care le place mai mult, realizată de Adi Bulboacă. Eu am ales „locație intimă, cu vedere spre Delta Văcărești” - ce poate fi mai frumos decât să asculți păsările de dimineața până seara, să-ți mănânce porumbeii din mână ultimele firimituri din singura pâine pe săptămână sau să numeri stelele pe cel mai senin cer din ianuarie?

Cu banii strânși, asociația îți propune să asigure funcționarea Centrului de Zi Samusocial și a Echipei Mobile Samusocial, ce oferă gratuit servicii sociale, medicale, de consiliere, reinserție socio-profesională și asistență materială. Mai mult, tot ei asigură stocurile necesare de mâncare, medicamente, produse de igienă sau saci de dormit pentru oamenii străzii.

E a doua campanie de la Samusocial care-mi rămâne în minte, după „It could be you”, când au organizat o expoziție foto cu oamenii străzii și o serie de clipuri cu poveștile lor, despre cum au ajuns să locuiască „în zone centrale, spațioase, cu super-view”. Doamne, cum a fost!

În loc de încheiere, menționez că am văzut Filantropica, am văzut și documentarul cu Bruce Lee, mi-au fost aruncați mărunții pe jos de o tanti care nu primea doar atât, mi-au fost urate și sărbători liniștite după ce am refuzat să-i dau bani copilului, am primit priviri acre și tot atâtea „să-ți dea Dumnezeu sănătate”. Prefer să ofer un covrig decât 2 lei și cred în poveștile oamenilor pentru care viața a fost mult prea dură și i-a lăsat să o înfrunte din stradă. Aș vrea să fac mai multe pentru ei, mi-ar plăcea să îi ascult, să mă așez lângă ei fără teamă sau dispreț și să-i întreb „ce mai faci?”. Dar mi-e extrem de rușine, mi-e frică de neputința mea la auzul poveștilor, mi-e teamă de penibil și că nu o să-mi găsesc cuvintele.

Aici e o poză făcută pe furiș, dar care sunt sigură că are o întreagă poveste în spate.